Ce mai e nou în discografie
Întrucât viaţa muzicală de la noi – prăfuită, cu repertorii erodate şi nivel artistic discutabil - nu prezintă niciun interes (cel puţin pentru subsemnatul) discurile sunt singurul mijloc convenabil de a păstra contactul cu adevărata artă a muzicii. Deci, iată!
Bruckner – Simfoniile 3-9, Te Deum, Mesa nr.3, Celibidache/Munchen, EMI. E un ciclu pe care l-am mai ascultat (în mp3), dar nu prea des pentru că simt că îl devalorizez. Îl ascult rar, dar într-o imersiune totală. În curând va ocupa un loc în bibliotecă, alături de celălalt set – de la DG, cu orchestrele din Stuttgart şi Stockholm.
Berg – Lulu, Migenes, Levine, Metropolitan Opera, DVD. O înregistrare pentru TV din 1980 care m-a făcut curios. Discursul uşor Disney al lui Levine se potriveşte cu stilul lui Berg.
Puccini – La Boheme, Freni, Karajan, Decca. Nu sunt fan Puccini dar mai ascult ocazional. Boema nici atât, dar face parte dintr-o serie de release-uri Decca remasterizate, ceea ce mă face să cred că şi Madama Butterfly va avea aceeaşi soartă. Butterfly cu Karajan e singura înregistrare operă italiană pe care o apreciez.
Machaut – Messe de Nostre Dame, Ensemble Gilles Binchois, Brilliant. Ca un mare admirator al artei evului mediu sunt foarte entuziasmat de acest album. Pe lângă mesa gotică mai include două cicluri de cântece galante dar şi un DVD separat cu traduceri şi eseuri critice.
Wagner – Tristan & Isolda, Dernesch, Karajan, EMI. Apoteoza artei wagneriene. Cea mai fascinantă dramă a lui Wagner în cea mai fascinantă interpretare. Se spune că Karajan dirija într-o stare de transă. Poate cel mai important album Wagner din discografie. Doar că sunetul, aşa cum ştiu eu, suferea de zgomot şi de egalizarea plată a celor de la EMI. Şi se pare că prezentul foloseşte o procesare mai veche dar sper să fie mai bună decât ce am eu.
Wagner – filmul lui Tony Palmer, în variantă “director’s cut” recondiţionată. A fost difuzat demult pe TVR2 sub formă de episoade. Odată ce Richard Burton l-a întruchipat pe Wagner, orice altă încercare pare o cabotinerie (spre ex. în filmul lui Visconti, “Ludwig”).
