Lohengrin la festivalul Enescu 2011

Am văzut aseară Lohengrin la ONB. Un spectacol destul de ciudat, eterogen ca valori. În primul rând spun din start că nu mi-a plăcut scenografia şi regia. Prima, deloc. Felul ostentativ cu care reflexiile de lumină asaltează ochiul m-a obosit până la punctul la care nu mai vedeam să citesc titrarea. Totul sclipea – podeaua de plexiglas, costumele, până şi lănciile oştenilor erau aurite. Pe deasupra luminile se reflectau puternic în podea, cu un rezultat foarte supărător. Regia a fost la un nivel prozaic. Personajele nu relaţionau suficient plus momente ambigue sau care ar fi putut fi tratate mai bine. Spre exemplu momentul de maxim eşec al acestei regii mi s-a părut în ultimul act, dialogul dintre Lohengrin şi Elsa. Când Elsa începe să-şi pună la îndoială credinţa, Lohengrin dezaprobă cu un gest de lehamite, maliţios dacă nu chiar comic. Apoi, brusc, o lasă pe femeie cu frământările ei şi se întoarce după oglindă unde pesemne îşi dăduse întâlnire cu cineva, persoana apare, oglinda se ridică rezultând cadavrul contelui. Parcă Friedrich trebuia să-l ia prin surprindere, nu invers. Se pune întrebarea, are Lohengrin puterea unui Jedi? Sau a avut o înţelegere cu Ortrud? Oare vrea regizorul să sugereze că acest cavaler al Graalului nu e atât de sfânt precum pare? La final, în momentul “îmbarcării” Lohengrin coboară treptele şi se îndreaptă plictisit spre culise. O altă zi în Brabant…

În fine, trec la muzică. Aşa cum mă aşteptam corul a sunat glorios. Sunt mândru să constat că ansambul din Viena din înregistrarea lui Abbado/Domingo nu sună atât de bine. Johan Botha fost un Lohengrin foarte bun, deşi prefer pe Peter Seiffert sau Domingo. Consider că îi lipseşte acel lirism demn unui cavaler imaculat al Graalului. Dar foarte bine cântat, totuşi. Emily Magee ca Elsa mi se pare un “miscast”. Eu o văd mai degrabă ca Ortrud. S-a achitat de rol, are o voce puternică, o interpretare reuşită, a ştiut să joace foarte bine dialogul cu Lohengrin din ultimul act, până să strice regizorul tot. Petra Lang ca Ortrud a fost preferata mea. Senzuală şi sălbatică, îşi înţelege perfect rolul, reuşind o interpretare excelentă. Dintre români, Friedrich (nu ştiu interpretul) a fost o surpriză. La fel ca Petra Lang, caracterizează foarte bine rolul sărmanului conte, prins în mrejele vrăjitoarei. Se confirmă încă o dată constatarea că partea cea mai bună revine personajelor negative . Problema lui este că (momentan cel puţin) îi oboseşte foarte repede vocea, astfel că după câteva fraze ajunge să vorbească. În sfârşit orchestra sub bagheta lui Mandeal a reuşit să se integreze foarte bine cu cei de pe scenă şi să ofere momente de calitate, cu precizie şi detalii. Bineînţeles după posibilităţile ansamblului. Au fost şi greşeli, unele flagrante, coardele anemice şi cam leneşe, demne de o orchestră provincială. Pentru un eveniment de festival mi-ar fi plăcut să văd un ansamblu valoros în fosă. Cel mai supărător din tot spectacolul (în afară de partea vizuală) mi s-au părut acele cvartete, cvintete sau ce erau, teribil cântate, practic o masă sonoră omogenă, opacă, în care nimeni nu se individualiza, dezordonată, fără transpareţă şi detalii. Noroc că au fost doar 1-2 momente din acestea.

Una peste alta e un spectacol care merită ascultat, dar doar ascultat .

O altă surpriză plăcută a fost publicul foarte cuminte. N-am auzit niciun telefon pe toată durata operei, adică 4 ore fără sonerii! Doar un moş probabil prins fără bilet, a început să facă un scandal monstru în prima pauză. La intrarea în sală încerca să dribleze gardienii puşi zid în jurul lui.