Bach

M-am apucat de Bach. Pentru că am găsit înregistrările lui Harnoncourt. Includ toate cantatele sacre, pasiunile, ofranda muzicală. Harnoncourt a fost un pionier al interpretărilor autentice, atunci când prin anii 50 a creat ansamblul baroc Concentus Musicus. A urmat ciclul de 200 cantate sacre, un monument al discografiei în care utilizează cor de băieţi. Problema este că în ziua de azi la copii se schimbă vocea mai repede ca pe vremea lui Bach, aşa că pe alocuri soliştii falsează destul de rău, dar doar uneori. Ceea ce apreciez la Harnoncourt faţă de alţii (Richter, Rilling) este că efectivul redus de muzicieni plus uşoara rigiditate rustică a instrumentelor şi soliştilor crează un sentiment de intimitate ce reconstituie mai bine lumea lui Bach, dar şi evidenţiază rolul cantatelor ca şi mesajul lor. În cazul interpreţilor-vedete coborâţi din vilele lor luxoase ca să mai facă o înregistrare nu pot avea acelaşi sentiment. Rilling, care are un cor şi o orchestră fantastice răpeşte din farmecul compoziţiilor deşi crează un spectacol interpretativ.

Pasiunile cu Harnoncourt sunt iarăşi interesante. Au acea austeritate şi eleganţă barocă dar şi dramatism. Corul cu care începe Johannes-passion are un impact aşa puternic că mă duce cu gândul direct la Bruckner.

Cred că am căpătat un cult pt. Harnoncourt. Am ascultat chiar şi puţin Mozart.